miercuri, 16 noiembrie 2011

Numarul 61 - SMARALDUL

       Smaraldul este o varietate de culoare verde-intensa a berilului, acesta fiind la randul lui un silicat de aluminiu si beriliu. Alte varietati de beril sunt acvamarinul (albastru), heliodorul (galben) si morganitul (roz). Culoarea verde a smaraldului este data de prezenta metalelor crom si vanadiu in structura berilului.
Multe smaralde prezinta imperfectiuni, sunt fumurii si adesea sfaramicioase si fisurate. Deoarece esantioanele perfecte sunt destul de rare, un cristal fara imperfectiuni si cu o culoare verde-inchisa intensa, este unul dintre cele mai pretuite nestemate.

       Esantionul cumparat de mine, ma dezamageste. Desi pare frumos la prima vedere, as fi vrut sa vad macar un cristal sau o macla cel putin. E pe o matrice de roca foarte subtire dar nu pot sa cred ca la origine a fost un cristal asa de mare si prin spargere s-a obtinut acest esantion. Mie imi lasa impresia ca am o bucata de mineral verde pe care, sunt nevoita sa-l denumesc smarald, deoarece asa ceva s-a furnizat la acest numar.






       Mai am si alte cristale comune de smarald cumparate de curand de la o expozitie, originea lor fiind Brazilia.


marți, 15 noiembrie 2011

Dendrite

       Sa pleci in cautare de ``ceva`` printre nesfarsitele gramezi de bolovani pravaliti de la derocare nu e o munca usoara cum pare la prima vedere. Ok, zacamantul este format din amfibolite, gnaise amfibolitice, un dyke de dolerite si cateva cuarturi alcaline negre, sporadice. In stratul de suprafata, roca este afectata de procesele de alterare fizica si chimica, iar prezenta oxizilor de fier si de mangan face orice cautare imposibila. Nimic ``frumos`` pentru colectia mea. Am fost placut surprinsa cand am dat peste cateva dendrite de piroluzit pe doua esantioane mici de roca. Poate voi mai gasi si altele, dar am nevoie de timp pentru acest lucru. Cum vi se par dendritele?





duminică, 13 noiembrie 2011

Roci

       Dragi prieteni, colectarea de roci am inceput-o cu mult timp in urma sa apara colectia Comorile Pamantului, sa tot fie vreo 4-5 ani. Rocile ma atrag la fel de mult ca si mineralele, cu toate ca nu au stralucirea acestora. Mai sunt multe specii care inca nu si-au gasit locul in colectia mea. Ma inarmez cu rabdare si timp, si totul se rezolva. Tin sa multumesc pe aceasta cale prietenilor mei, care m-au ajutat sa-mi largesc colectia. Am si esantioane foarte frumoase de dimensiuni mari, dar acelea au alta poveste.

        Colectia de roci: