miercuri, 26 octombrie 2011

Numarul 58 - CORDIERITUL

       Cordieritul face parte din clasa minerala a silicatilor. Este un silicat de magneziu, fier si aluminiu. Se gaseste sub forma de cristale prismatice scurte, clasificate in sistemul ortorombic de simetrie, dar mai poate aparea si in agregate masive si granulare. 
       Cordieritul este de obicei albastru, si poate fi gasit in multe nuante ale acestei culori, dar poate fi si cenusiu, verzui, galbui si brun.

       Personal nu m-am mai intalnit cu acest mineral, si mi se pare cam greu de retinut. Ma gandesc, daca l-as intalni undeva in natura, cu siguranta nu l-as recunoaste dintr-o singura privire. Esantion cam mic din pacate! 





marți, 25 octombrie 2011

Numarul 2 - JASPUL ROSU

       Daca in urma cu doua saptamani nu eram decisa daca o sa cumpar sau nu aceasta colectie, astazi, editura DeAgostini m-a ajutat sa iau o decizie in acest sens. Ei bine, nu voi continua cu aceasta colectie. Din punctul meu de vedere: esantioanele oferite sunt prea mici, cutia de colectie este din carton (un material cu durata scurta de viata), iar informatiile din cuprinsul revistei nu imi folosesc. Pentru cei care doresc sa colectioneze revista Cristale si Pietre, va ofer cateva imagini cu numarul 2, esantionul de jasp rosu sub forma de piramida primit, precum si cutia de colectie inainte si dupa montare. Sper sa nu luati decizii pripite, si sa va cumparati ceea ce vi se potriveste fiecaruia dintre voi!









miercuri, 19 octombrie 2011

Numarul 57 - CALCEDONIA BLEU

       Calcedonia este una din varietatile micro si criptocristaline ale cuartului, avand numeroase culori care acopera, practic, intreg spectrul luminii. Calcedonia este un dioxid de siliciu, indiferent de culoare, si formeaza cristale aciculare foarte fine cu cristalite, care au proprietatile cuartului, inclusiv duritatea 7 pe scara Mohs.

       Esantionul de calcedonie cumparat cu revista e frumos la culoare, insa, din pacate, ne-a fost distribuit sub forma rulata:



       Din colectia personala, adaug cateva imagini cu calcedonie in stare bruta:

Calcedonie - Trestia, Maramures

Calcedonie - Gurasada, Hunedoara

Cuart ametist pe matrice de calcedonie - Brazilia